Terapia cu oxigen hiperbaric este un tratament pe care ți-l poate recomanda medicul pentru a-ți trata o anumită problemă, fiind fie un tratament de sine stătător sau poate fi însoțită de alte terapii precum ozonoterapia sau terapiile intravenoase cu vitamine. Oxigenoterapia este o procedură sigură, non-invazivă și nedureroasă, astfel că nu trebuie să îți faci griji în privința durerii. Ședințele de oxigenoterapie au un număr diferit în funcție de pacientul ce urmează terapia și de starea sa de sănătate, dar și de obiectivele terapeutice urmărite pentru fiecare pacient.
Camera hiperbară este incinta în care are loc terapia, aceasta conține oxigen pur sau aer îmbogățit cu oxigen, având o presiune de aproximativ trei ori mai mare decât cea normală. În această încăpere oxigenul poate atinge o concentrație de până la 100%. În acest mod, plămânii ajung să primească o cantitate mult mai mare de oxigen decât în condiții normale. Această creștere a saturației de oxigen în corp având ca efect vindecarea mai rapidă a organismului. Înainte de demararea procesului ca pacient vei primi un echipament special, mai exact un combinezon pe care îl vei purta în timpul ședinței. Pacienții apelează cel mai des la camera hiperbară pentru respirația grea, senzație ce poate fi catalogata ca una dintre cele mai înspăimântătoare senzații pe care o poate simți un om.
Cum era de așteptat ca orice alt medicament ce te ajută să tratezi o anumită problemă, această terapie hiperbară are și contraindicații. Contraindicațiile se pot împărți în două categorii, contraindicații absolute și contraindicații relative. În continuarea articolului te poți documenta despre acestea.
Contraindicații absolute
Fiecare medic este dator să prezinte pacientului său înainte de această procedură și partea de oxigenare hiperbară – contraindicații. Dar mai ales contraindicațiile absolute întrucât acestea sunt cele ce pun cel mai mult pacientul în pericol.
Așadar printre contraindicațiile absolute se numără pneumotoraxul netratat. Acesta reprezintă o contraindicație absolută întrucât atunci când un pacient este pus într-o cameră în care presiunea aerului suferă modificări, pneumotoraxul se poate transforma într-unul intens, ce îi poate pune viața în pericol. Astfel că pacienții ce suferă de pneumotorax ar trebui să se trateze înainte să urmeze o astfel de terapie.
Urmarea unui tratament cu diverse medicamente poate fi de asemenea o contraindicație absolută. De exemplu doxorubicina și cisplantina, medicamente care sunt folosite în chemoterapii devin toxice în timpul terapiei hiperbare. Disulfiramul este medicamentul folosit pentru a trata alcoolismul, iar acetatul de Mafenid este tratamentul ce se utilizează pentru tratarea infecțiilor provocate de arsuri. De asemenea, în timpul terapiei acestea devin toxice.
Există și alte pastile care se încadrează în categoria contraindicațiilor absolute, cum ar fi doxorubicina, însă tratamentul cu aceasta trebuie oprit cu 24 de ore înainte de a începe ședințele de terapie, în mod contrar te poți expune riscului de cardiotoxicitate.
Tratamentul cu bleomycinul în paralel cu terapia hiperbară poate duce la interstitială și fibroză, însă poți urma terapia dacă te oprești din acest tratament cu 6 luni înainte.
Contraindicații relative
Pentru că lista pentru terapia hiperbară – contraindicații relative este una mai lungă, tu în calitate de pacient vei fi nevoit să o studiezi foarte bine împreună cu medicul ce te va sfătui când vei avea nevoie.
Contraindicațiile relative sunt mai ușoare, în urma unora chiar nu apar efecte adverse, dar trebuie să le iei la cunoștință pe toate pentru a împiedica orice confuzie care ar putea să-ți creeze probleme de sănătate.
Cisplatina este un tratament ce se încadrează în categoria contraindicațiilor relative, singura problemă pe care ți-o poate crea prin urmarea acestui tratament împreună cu ședințele de terapie este inutilitatea tratamentului, întrucât terapia îi anulează efectul din organism.
Astmul este o contraindicație relativă întrucât poate provoca blocarea aerului între două foițe pleurale, dar poate provoca și barotraumatismul pulmonar.
Dacă ai implanturi va trebui să le testezi pentru a nu ceda unei presiuni ridicate. În general acestea sunt făcute pentru a rezista chiar și la presiuni de patru atmosfere. Sunt în categoria contraindicațiilor relative deoarece singurul lucru ce poate întâmpla este cedarea lor.
Sarcina este încadrată ca fiind o contraindicație relativă, chiar opțională s-ar putea spune pentru că nu s-au identificat încă reacții adverse la terapie. Însă dacă o femeie însărcinată suferă de o intoxicație cu monoxid de carbon aceasta este chiar îndrumată să realizeze terapie hiperbară.
Alte contraindicații relative sunt febra ridicată sau epilepsia întrucât acestea cresc probabilitatea ca oxigenul să devină toxic. Claustrofobia este de asemenea o contraindicație relativă, însă există și cazuri în care claustrofobia este o contraindicație absolută deoarece pacienții au boala atât de accentuată încât pot ajunge să-și facă rău singuri.
Trebuie să știi că și uzul sau dependența de nicotină și cafeină intră în această categorie de contraindicații. Cauza este faptul că acești agenți reușesc să anuleze efectul terapiei, astfel că nu are niciun un sens să le utilizezi în paralel. Alte contraindicații de care să nu uiți sunt intervențiile chirurgicale oftalmologice, antecedente de nevrită optică sau de pierdere bruscă a vederii, diabetul zaharat, sferocitoza congenitala, fistulele perilimfatice.
Recomandări
Categoriile de afecțiuni pentru care este recomandată terapia hiperbară se împart în trei mari categorii, anume, afecțiunile pentru care este recomandată cu strictețe, afecțiuni pentru care este doar recomandată și afecțiunile pentru care este opțională, la alegerea pacientului. În prima categorie sunt intoxicatiile cu monoxid de carbon, sindromul de strivire, inflamațiile precum cistita și prostatita, embolia cu gaz sau alte infecții. În următoarea categorie, în care terapia este recomandată sunt următoarele, leziunile diabetice ale piciorului, necroza, surditatea bruscă, ulcerul ischemic, refractarea osteomielită cronică, neuroblastoma. Iar în ultima categorie în care terapia hiperbară este opțională se încadrează următoarele afecțiuni, encefalopatie post anoxică, radionecroza laringelui, leziunea sistemului nervos central indusă de radioterapie, tulburări oftalmologice ischemice acute și plăgile cutanate secundar proceselor inflamatorii.
Concluzie
Terapia hiperbară este benefică și utilă pacienților ce apelează la aceasta, astfel că poți apela fără grija durerii sau a fricii de ce ți se poate întâmpla, dacă ai una dintre afecțiunile enumerate și vrei să o tratezi. Teamă nu trebuie să-ți fie pentru că medicul te va supraveghea pe tot parcursul terapiei și în plus îți va face toate analizele înainte de terapie. Vei observa doar lucruri bune în legătură cu această terapie, pe lângă faptul că îți vei vindeca afecțiunea, îți va crește imunitatea corpului, vor fi reduse toxinele din organism și îți va crește rata de vindecare în ceea ce privește leziunile sau rănile.